Festivalul Filmului European – 2017

Festivalul Filmului European se deschide anul acesta la Muzeul Național de Artă. Tot la MNAR va fi găzduită și o parte din secțiunea specială realizată în parteneriat cu canalul de televiziune ARTE. În perioada 5-6 mai, prin programul special dedicat artelor (ARTE@MNAR), o expoziție-instalație audio-vizuală, publicul va avea parte de o incursiune în istoria modernă a artei, în colecția privată a lui Serghei Ivanovici Șukin și va descoperi detaliile operei lui Hieronymus Bosch prin tehnologie VR.

Secțiunea specială ARTE va fi disponibilă parțial și la Centrul Ceh, unde va avea loc proiecția filmului Notes on Blindness (2016), ce va include și o componentă VR. Filmul se bazează pe jurnalul lui John M. Hull, și tratează experiența senzorială și psihologică a pierderii treptate a văzului. La Institutul Cervantes se vor putea viziona La permanence (2016) de Alice Diop – despre umanitatea regăsită într-un cabinet medical, unde migranții primesc tratament gratuit, și în același timp o critică la adresa societății care emană doar prosperitate, dar lasă leadership-ul ca o problemă a noastră personală; Asediul (2016) de Rémy Ourdan, care spune povestea universală a modului în care civilizația se confruntă cu o provocare teribilă pentru existență și luptă pentru supraviețuire. Cel de-al treilea, în cu totul alt registru, este Hitchcock/Truffaut (2015) de Kent Jones, care pătrunde într-un dialog celebru între cele două personalități legendare.

Celelalte cinci secțiuni speciale ale FFE sunt: Agora, LUX, Bandă desenată, Public tânăr, Republica Moldova.

Agora – Pentru că filmul, care este mult mai mult decât o simplă plăcere intelectuală, poate deveni o unealtă care să reflecte diferite ipostaze ale societății, Festivalul inaugurează Agora, o platformă de dezbatere menită să stârnească dialogul pe teme care privesc societatea, având ca punct de start trei filme din festival: Asediul (2016), Marija (2016) și Fixeur (2016).

LUX – Cu sprijinul generos al Biroului de Informare al Parlamentului European în România, oferim publicului cele trei filme finaliste la cea mai recentă ediție a Premiului LUX al Parlamentului European (cea de a zecea): Viața mea de dovlecel (2016), Toni Erdmann (2016) și A peine j’ouvre les yeux (2016).

Bandă desenată – Pentru a celebra Salonul European de Bandă Desenată, pe 8 mai FFE propune o seară de filme inspirate din benzi desenate: Fata fără mâini (2016), Ministrul francez (2013), Pisica rabinului (2011) și Aya din orașul Yop (2013).

Public tânăr – copiii și adolescenții sunt invitați la un bogat program de scurtmetraje și lungmetraje.

Republica Moldova – cinci producții realizate în Republica Moldova.

Festivalul Filmului European are loc în București (4 – 11 mai), Iași (12 – 14 mai), Tîrgu Mureș (19 -21 mai), Gura Humorului (19 – 21 mai) și Timișoara (26 – 28 mai).

Festivalul Filmului European este organizat de Institutul Cultural Român, sub egida EUNIC România, împreună cu Reprezentanța Comisiei Europene, cu sprijinul ambasadelor și centrelor culturale europene, al Muzeului Național de Artă, al Muzeului Țăranului Român/Cinema Muzeul Țăranului, al Institutului Francez – Cinema Elvire Popesco, al Centrului Ceh, al Institutului Cervantes, al Spațiului Public European, al UCIN și al Biroului de Informare al Parlamentului European.

Parteneri și parteneri media: Primăria Municipiului Iași; Primăria Gura Humorului; Primăria Municipiului Tîrgu Mureș; Asociația K’Arte Tîrgu Mureș; Primăria Municipiului Timișoara; Universitatea de Vest Timișoara – Facultatea de Litere, Istorie și Teologie; Centrul Cultural Gura Humorului; Casa de Cultură a municipiului Iași “Mihai Ursachi”; CinED; Macondo; SNSPA, aarc.ro, Agerpres, Blog de Cinema, Bookblog, București FM, Cărturești, Cațavencii, CineFAN, Cinemagia, CinePub; Citatepedia; Dilema Veche; DOR; Dor de Ducă; Eskape; FilmNewEurope; Gratuitor; HotNews; Hyperliteratura; Igloo; LiterNet; Movie News; Modernism; MUBI; News.ro; Observator Cultural; Radio România; Radio Cultural; România Pozitivă; Șapte Seri; TVR; TANĂNANA; Webcultura; zeppelin.

Contact: Alex Trăilă, Director artistic FFE
Anca Hrab, Coordonator FFE – Institutul Cultural Român

47 thoughts on “Festivalul Filmului European – 2017”

  1. Simply want to say your article is as amazing.
    The clearness in your post is simply excellent and i can assume you’re an expert on this subject.
    Well with your permission let me to grab your RSS feed to keep up
    to date with forthcoming post. Thanks a million and please carry on the enjoyable work.

  2. I’m still learning from you, as I’m trying to achieve my goals.
    I definitely love reading everything that is written on your website.Keep
    the posts coming. I enjoyed it!

  3. Am cautat si eu BALAYAGE si am dat de site-ul asta. Imi place ce ai scris si as vrea sa adaug si eu cateva cuvinte.

    Personal am fost la Jovial din Strada Sfânta Vineri,
    25, București. care au telefon: 0748 149 599 si i-am gasit,
    cautand evident fusion salon sector 35 chandigarh
    Vreau sa spun ca am fost multumita si ca merita
    sa bati drumul pana in centru. Am vazut ca au activitate si pe facebook
    si au si un site misto.
    Pare sau nu a reclama, eu personal am fost super incantata si vreau sa ofer si altora posibilitatea de
    a alege. Incercati si postati si voi parerea voastra despre
    ei.

  4. Hello. I see that you don’t update your website too often. I know that writing posts is
    boring and time consuming. But did you know that there is a tool
    that allows you to create new posts using existing content (from article directories or other pages from your niche)?

    And it does it very well. The new posts are unique
    and pass the copyscape test. Search in google and
    try: miftolo’s tools

  5. Hi there! I know this is kind of off topic but I was wondering if you knew where I could locate
    a captcha plugin for my comment form? I’m using the same blog platform as yours and I’m having difficulty finding one?
    Thanks a lot!

  6. I have been surfing online more than three hours today, yet I never found any interesting article like yours.
    It is pretty worth enough for me. In my view, if all
    webmasters and bloggers made good content as you did,
    the internet will be much more useful than ever before.

Leave a Reply

Your email address will not be published.